Culcă-te, puiuţ micuţ,
Scoală-te mărişoruţ.
Culcă-te şi te abuă
Până mâine-n dalbă ziuă.
Şi te culcă şi adormi
Până mâine-n dalbe zori.

Doina din ce s-o făcut?
Dintr-o gură de mic prunc.
L-o lăsat maica dormind,
L-o aflat doina zicând.

Abua, bua, bua,
Abua, ţucu-l maica,
Nu te teme tu de zmei,
I-a goni maica pe ei.

Puişor cu ochi de mure,
Maica-i dusă la pădure,
Ţi-a aduce gătejoare
Şi ţi-a face scovergioare

Acesta este un cântec de leagăn vechi din partea de vest şi de centru a României, în special din Cluj, Bihor şi Năsăud. El este cântat în diferite versiuni şi este menţionat şi în manualele şcolare. A fost, de asemenea, cântat şi de renumita cântăreaţă, Maria Tănase (1913-1963), cea care a făcut ca folclorul românesc să fie cunoscut în toată lumea.

Mama îşi alintă copilaşul şi îşi doreşte ca acesta să doarmă toată noaptea ca, a doua zi, în zori, să se trezească, mare. Cuvintele ei par spontane, ea vorbeşte cu bebeluşul despre creatorul celui mai vechi cântec popular românesc, doina, care ar putea fi chiar un copilaş. Apoi, mama îşi încurajează copilul şi îi spune să nu se teamă de zmei că ea o să aibă grijă să-i ţină departe de el. Mama compară ochii copilaşului cu murele, o imagine sugestivă pentru ilustrarea legăturii strânse care exista altădată între oameni şi natură. Expresiile caracteristice, folosite în acest cântec, sunt: abua- cuvânt onomatopeic, cu rol de a induce somnul; doina- cântec vechi, tradiţional; ţucu-l maica- o expresie regională; gătejoare- un diminutiv care se referă la lemne mici, de foc şi scovergioară, un alt diminutiv, dar şi regionalism, scovergă însemnând gogoaşă.

Titlul acestui cântec este dat de versul al treilea al primei strofe. Am recurs la această alegere pentru că şi următorul cântec de leagăn începe cu acelaşi vers. Şi acesta este un cântec de leagăn vechi, tradiţional, ca, de altfel, toate cele cinci cântece din această culegere. Acesta a apărut în Muntenia şi se mai cântă şi astăzi, la sate. Mama doreşte ca puiul ei să crească mare, să poată avea grijă de animalele din gospodărie, de oi şi miei, dar şi de bobocei, adică de puii de raţă. De mici, copiii de la ţară trăiesc înconjuraţi de natură şi de animalele cu care se joacă şi de care învaţă să aibă grijă. Mititel, măricel, bobocei, ghiocei, mieluşei, brebenei sunt alte diminutive care exprimă sensibilitatea şi dragostea mamelor faţă de copiii lor.

Nani, nani, puiu’ mamii,
Nani, nani, puiu’ mamii,
Puişorul maichii mic,
Facete-ai, maică, voinic.

Nani, nani, puiu’ mamii
Nani, nani, puiu’ mamii
Frumuşel şi voinicel,
Mândru ca un stejărel.

Nani, nani, puiu’ mamii,
Nani, nani, puiu’ mamii,
Puiul mamii, puişor,
Dormi, puiule, dormi uşor.

Acest cântec de leagăn îşi are originea într-una dintre regiunile sudice ale României, Oltenia. Este scurt şi repetă cuvinte specifice care induc pacea şi somnul. Dragostea mamei apare exprimată, din nou, prin intermediul diminutivelor, în acest caz, frumuşel, voinicel, stejărel.